Acasă » Vedete » Mara Bănică și-a dezvăluit secretul bine păstrat. Cum are de gând să facă al treilea copil. „Țin ovulele 5 ani”

Mara Bănică și-a dezvăluit secretul bine păstrat. Cum are de gând să facă al treilea copil. „Țin ovulele 5 ani”

De: Maria Drosu 25/05/2023 | 14:03
Mara Bănică și-a dezvăluit secretul bine păstrat. Cum are de gând să facă al treilea copil. „Țin ovulele 5 ani”
Sursă foto: Instagram.com

Mara Bănică a fost ani la rând în lumina reflectoarelor, fiind prezentă zi de zi în emisiunea Acces Direct, prezentată de Mirela Vaida. Jurnalista a fost baza acestei emisiuni, apreciate de unii și criticată de alții.

Mara Bănică a mărturisit recent, în cadrul unui interviu, care sunt motivele pentru care ia în calcul varianta de a mai avea un al treilea copil.

Mara Bănică își dorește al treilea copil

Jurnalista are doi copii, un băiat și o fată, pe care îi iubește necondiționat și de care se ocupă cu sfințenie. În cadrul unui interviu, vedeta a mărturisit că se gândește să aducă pe lume și al treilea copil, însă, nu s-a hotărât deocamdată.

„E o discuție, să știi că ne-am pus problema asta. Mai am niște ovule congelate și le vom ține 5 ani, așa e procedura și pe măsură ce trece fiecare an, eu deja am intrat în al doilea, mă gândesc că până la urmă tot o crimă e.

Pe de altă parte, mă gândesc nu la faptul că mi-e mie greu sau că nu mă duce organismul, ci la faptul că fac 50 de ani și am doi copii și aș vrea să îi aduc cât mai târziu în momentul în care eu nu o să mai fiu. E singurul motiv pentru care pun întrebări așa”, a declarat Mara Bănică, potrivit Wowbiz.

Mara Bănică se gândește să facă al treilea copil/ Sursă foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: MARA BĂNICĂ A DAT DE PĂMÂNT CU DAN URSA ÎNAINTE DE MAREA FINALĂ SURVIVOR 2023. „NU-MI PLACE CARACTERUL LUI”)

Mara Bănică s-a întors la muncă

De asemenea, Mara Bănică a declarat că a stat suficient timp acasă pentru a-și crește fetița, însă, acum nu mai are răbdare și își dorește să revină în media. Jurnalista s-a întors, așadar, la activitatea pe care a gestionat-o cu succes, de-a lungul timpului, mai exact, la organizarea de evenimente.

„Am revenit la muncă, ca să zic așa. Eu organizez demult evenimente, toată lumea știe cu copilul meu, cu statul acasă, dar nu prea mai pot să stau și în plus, cei de la brandul cu care colaborez sunt prietenii și nașii fetiței mele și le fac evenimentele de peste 10 ani”, a mai mărturisit ea, potrivit sursei citate.

(VEZI ȘI: COMPROMISUL FĂCUT DE MARA BĂNICĂ PENTRU A APĂREA LA TV: „AM AVUT NEVOIE DE BANI, NU MI-E RUȘINE”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Zodia protejată de Dumnezeu în luna iunie. Primește tot ce și-a dorit!
Zodia protejată de Dumnezeu în luna iunie. Primește tot ce și-a dorit!
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut de spus la adresa foștilor chefi din cooking show-ul Antenei 1
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău! Este cazul unei celebre influencerițe
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Satul din România care e la capătul lumii. Așa arată, de fapt, Raiul. Cum poți ajunge să vezi minunea cu ochii tăi
Satul din România care e la capătul lumii. Așa arată, de fapt, Raiul. Cum poți...
Ce trebuie să știe neapărat toți românii care stau la bloc. Sub nicio formă n-au voie să facă așa ceva. Amenda este uriașă și unii au pățit-o de curând
Ce trebuie să știe neapărat toți românii care stau la bloc. Sub nicio formă n-au...
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Einstein a avut dreptate în privinţa modului în care materia se prăbuşeşte în găurile negre
Einstein a avut dreptate în privinţa modului în care materia se prăbuşeşte în găurile negre
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Care sunt singurele ființe care ar supraviețui dacă Pământul s-ar confrunta cu o catastrofă.
Care sunt singurele ființe care ar supraviețui dacă Pământul s-ar confrunta cu o catastrofă.
Ce AVERE are Iancu Sterp de la „Survivor România All Stars” / „Războinicul” este în finala competiției, alături de Zanni și de Andrei Ciobanu
Ce AVERE are Iancu Sterp de la „Survivor România All Stars” / „Războinicul” este în...
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie? Medicii, noi detalii despre procesul de recuperare
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel Balaciu
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel...
Ce este, de fapt, schema Ț și de ce o aplică toți retailerii din România. E bine să cunoști acest secret al șefilor de magazin. Nu o să te mai păcălești niciodată la cumpărături la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image
Ce este, de fapt, schema Ț și de ce o aplică toți retailerii din România....
Cu ce să speli chiuveta ca să arate ca nouă. Amestecul care te scapă de rugină și orice fel de pată. Toți musafirii vor încerca să-ți afle secretul
Cu ce să speli chiuveta ca să arate ca nouă. Amestecul care te scapă de...
×